La inceput a fost cuvantul. A urmat limbarita

“Da”, spune el timid, aproape ca in soapta, cu ochii tinta in pantofii usor murdari ai ofiterului starii civile, in timp ce singurul gand care ii incoltea mintea, era ca genunchii lui tremuranzi nu ii vor mai sustine mult hoitul bolnavicios si epuizat. S-a inselat. Si acum si atunci cand l-a contrazis noua sotie ca muzicantii din bremen, nu sunt personaje de poveste, ci fanfara unui oras american. “Asa e draga, unde mi-o sta mintea?”. “La femei, iti zic eu unde!”, urla taios in timp ce cauta priviri aprobatoare pe plaja inghesuita.

Rupti parca din reclama la frutty fresh, cei doi nu atrageau ostentativ atentia, ci doar cateva priviri indulgente, cand ea ingropa chistoace si cutii de bere in nisip. Nici nu apuca sa termine bine cuvantul “emologisti”, rostit printre dinti, cu dispret, la adresa vecinilor de plaja, cu care impartea radiatiile puternice ale dupa-amiezii, ca a si sarit de pe prosopul plin cu coji de seminte, aratand cu degetul: “uite, aia e in tatale goale”. Zambea.

Soarele puternic, care ii reflecta in dintii aurii orbea turistii, ca un far din largul marii linistite, pe timp de noapte, ce ghideaza navele. “(…) oral de 24 de karate”, a prins el finalul unui dialog, dintre doi tineri, dupa care s-a asternut o mare de rasete zgomotoase. El mustacea si privea in gol. Ea nu a inteles gluma. L-a pocnit peste ceafa pe motiv ca-i prost si ii ia o jumatate de ora sa dezbrace din priviri o femeie, care nu poarta decat un slip.

Firele de nisip i se lipeau pe degetele umede de la picioarele, cu unghii roz, in loc sa se scurga lin, ca intr-o clepsidra functionala, semn ca timpul va trece si mai greu, pana razele soarelui, slabite de venirea serii urmau sa-i usuce pielea trupului rotofei si innegrit. O voce ragusita, amplificata de un megafon murdar devine din ce in ce mai infundata, pe masura ce tinerii se indeparteaza de plaja, dar inca se mai putea intelege ca vanzatorul ambulant punea la dispozitie, contra cost, bilete la un concert copilul de aur.

“Ce pacat ca azi este ultima noastra zi la mare”, spune ea. El tace.

Din ce in ce mai multa lume simte efectele crizei globale si ia in calcul posibilitatea de a se muta intr-un catun indepartat, de la tara, unde nu s-a auzit de subprime si de active toxice si nici macar criza economica nu s-ar instala acolo. Oare merita?