Fantezii de vacanta: alb pe negru

Decizii, decizii. Grea viata corporatista, cand te strange cravata de gat din ce in ce mai tare si parca nu lasa sa ti se oxigeneze creierul, adapostit intr-o sfecla cheala si arsa de soare, care nu scapa de migrene nici dupa un pumn de pastile de toate culorile. Cum nu mai am concediu, pe motiv ca l-am consumat dupa ziua mea, ca mi s-a parut la timpul respectiv, ca daca ma imbat cu toti cunoscutii mei si nu numai, o sa imbatranesc mai frumos, ma vad acum nevoit sa lucrez la brand si pe timpul verii.

Ca tot sunt platit in bumbac si percep preturi de dumping. Cu privirea in bombeul gumarilor aflati in contrast flagrant cu uniforma corporate – politia modei poate sa-mi suga sireturile, acum gri – ma trasneste o sclipire, de mi-a pus dureros procesorul in miscare, in asa hal incat simteam cum se invart rotitele. Nu era de la proces in sine, era de la mahmureala si soarele arzator al dupa-amiezii sufocante. Mi-am amintit atunci ca prin ceata de o betie cu niste stagiare de la medicina si multumite, probabil de orgasmul intelectual generat de conversatiile noastre filosofice m-au rezolvat si de data asta. Oficial, unchiul fester e in concediu medical.

Mai ales ca ma luasera la ochi ca obisnuiam in ultima vreme sa apar la munca mult dupa ora pranzului si din concediu medical nu poti sa fii concediat. In your face, le-am zis in gand. Dupa ce am esuat lamentabil in arta culinara si olarit, ca de, trebuia sa ma regasesc si sa imi umplu timpul, a aparut plictiseala.
Si cum nu aveam cu cine sa ciocnesc un pahar de sprit de vara si ma plictiseam teribil, m-am gandit sa aduc o pata de culoare garsonierei unchiului fester. Zis si facut.

Am sunat doi zugravi si ne-am pus pe treaba. Dupa cateva peturi de vin alb si dupa ce ne-am plictisit sa ne masuram cariciurile cu polobocul ne-am gandit sa aruncam un sac de var pe toboganul ghenei de gunoi in timp ce femeia de serviciu, inchisa la ten, de fel, isi schimba uniforma “corporate” in hainele de strada. Zis si facut. In cel mai scurt timp, la usa garsonierei unchiului fester erau doi ochi negri si tristi, in care se puteau citi cu usurinta cele mai colorate injuraturi, ascunsi in spatele unei fete, parca de faina, pe buzele careia nu putei citi nimic, ci doar auzeai: “ ’ra-ti ai dracu’ de romani” . Noi radeam.

La scurt timp a ras si ea. De ieri suntem amici, ne bem impreuna cafeaua dimineata si planuim cum sa inchidem in ghena vecinii enervanti. Presimt ca o sa-mi prelugesc concediul medical si, dupa ce zugravesc, o sa ma duc la tratament in viena, ca prezidentul.