luni, 27 iulie 2009

La mala mahmurelaćion

O flegma opulenta, care putea sa faciliteze cresterea unei intregi colonii de muste betive, aproape ca se infige in asfaltul gaunos in care se afunda si trecatorii transpirati, din drumul meu spre corporatie, treziti, desigur, cu cel putin sase ore inaintea mea, semn ca procesul de gandire si rememorare a noptii trecute a demarat in creierul meu topit de soare si inca influentat de licori bahice. De obieci nu ma strofoc. E prea mare efortul intelectual, ca tot aflu a doua zi de la batranele de pe scara blocului cu exactitate, cand am venit acasa, cu cine, cat am baut si ce s-a intamplat dupa, mai ales ca sunt cu geana pe mine, de cand au aflat cine a tot aruncat pesti morti in putul liftului vreo doua luni de zile. Acum era musai. “Dupa ce te intorci de la ‘servici’ si te trezesti, dar nu neaparat in ordinea asta, trebuie sa discutam ceva foarte serios”, scria negru pe alb intr-un mesaj lasat de consoarta. Dar ce ma fac, cand eu imi amintesc ca am ajuns in bloc, impreuna cu trei amici de pahar, angajati la pescaria din colt – multumim pe aceasta cale complicilor pentru surpriza cu fitofagi in casa liftului - si inganam zgomotos si greoi la o vecina de palier: “doamna v-am adus concubinul acasa, dar nu mai stim care dintre noi este”.
Nu am putut sa lucrez toata ziua si parca borsul pescaresc cu care ma dregeam zilnic nu isi mai facea efectul deloc. Am cerut sfaturi pe forumul alcoolicilor anonimi si toti mi-au zis ca e groasa treaba, iar un utilizator care a reusit sa stea treaz mai bine de 2 zile ma sfatuia chiar sa ma dreg cu apa sfintita. Cu procesorul obosit de prea multe ipoteze si bineinteles sarcini de lucru dificile ajung acasa pentru marea discutie, care in linii mari se rezuma la faptul ca sunt principalul suspect de disparitia pastilelor de slabit ale maica-sii, ca mi-am luat libertatea sa fac o supradoza si, fara regenon, soacra-mea se simte ca un dependent de droguri fara amfetamina, fara insa sa fie constienta ca este pusa fortat la dat burta jos. Cine nu papa salata verde nu vede unicornul mov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu