Twitter de moda veche

De cateva zile ma hartuiesc niste umoristi pizmasi la telefonul fix si, fara sa zica macar un cuvant, ma lasa sa-mi dau seama exact ce fac in acel moment. Fie sunt in trafic si vorbesc intre ei, fie asculta muzica la calculator, fie, sper sa nu le dau idei, se intorc rupti de beti la trei dimineata din caminul cultural. Telefonul fix este solutia ideala, mai ales daca nu stii sa numeri pana la 140 si nici scriitura nu este tocmai cel mai bun prieten al tau. Calit pe frontul corporate, la brand, nu ma enervez repede, ba mai mult, chiar imi pastrez calmul, zambetul si amabilitatea. Este, cred o premiera mondiala, cand cineva asteapta cu nerabdare sa plateasca o factura si sa afle cum poate sa dea twitt-uri neortodoxe, de cate 140 de cuvinte, mamelor noilor mei prieteni virtuali.
Dar ce sa le zic? Ca au trecut peste mine generatiile si nu mai stiu nicio injuratura la moda. Pe vremea cand eram mic, bucurestean neaos, crescut pe cimentul arzator dintre blocuri, de la cuvinte ca lindic si carici, puteai sa risti o pedeapsa zdravana de cateva zile, incuiat in casa cu mormanul de probleme la matematica pe cap. Acum, cuvintele sunt trecute in dex. Degeaba incercam sa-mi conving parintii ca sunt poliglot si nu tigan, dupa cum ma mustruluiau si ma "alintau", daca ma auzeau folosind expresii de “birjar”.
Academicienii dauneaza originalitatii si exprimarii plastice. Asadar, in conformitate cu normele limbii romane in vigoare si potrivit definitiilor din dex, ii urez noului meu prieten din telefon sa isi frece cariciul cainele lui pavlov de lidicul maica sii, pana le intra in reflex amandurora.