Limba noastra-i o comoara cu accent de italiana

Un miros viu, ca de creion proaspat ascutit, lepadat parca de un strat de piele morbid si bolnavicios isi face loc printre norii albastri de fum, care plutesc melodios indrumati, aparent de sunetele armonioase din perioada interbelica, ce cuprind intreaga incapere, scaldata de o singura raza de soare, ce reuseste sa patrunda printr-o fanta dintre draperiile groase si negre, care invelesc fereastra, ca pe oglinda din casa unui mort.

Linistea care domina atmosfera era sparta, placut insa auzului, de zgomotul produs de linguritele ce atingeau fin buzele cestilor de cafea sau ceai si de pasii repezi sau greoi la apasarea lemnului scorojit al podelei. Un local sic si ferit, din inima capitalei zbuciumate, unde poti sa bei in liniste o bere pe stomacul gol.

Cel putin asa credeam eu pana cand am auzit o duduie care se chinuia sa comande o apa minerala si o cafea, intr-o pasareasca italo-romana, de invidiat chiar si de ramona badescu. Am asistat in liniste la spectacolul lamentabil si, cand mi-am dat seama ca dupa cea de-a patra bere administrata pe stomacul gol, in scurt timp imi poate veni inapoi investitia in micul dejun al campionilor mi-am zis ca este timpul s-o tratez.

I-am zis scurt: auzi fa, daca iti dau 50 de euro te joci cu cariciul meu pe buze, pana imi dai si mie din herpesul ala? A ezitat trei secunde, dupa care a inceput intr-o veritabila romana, cu un usor accent moldav, sa tune si sa fulgere despre tot arborele meu genealogic si, din cuvinte ca roman si sarac nu m-a scos, pana nu m-au bruscat afara din local niste baunsari. Pe sistemul “limba noastr-i o comoara/ in adancuri infundata” apelati cu incredere la unchiul fester ca va scapa de ticurile verbale indiferent de accent sau de nivelul de cunostere al limbii respective.