550 de ani de mahala

Domni la patru ace cu joben colinda mahalaua lui bucur, la brat cu domnite imbracate elegant, protejate impotriva soarelui bland de umbrele albe, dantelate pe care le tin delicat, cu mana invelita in manusi, ce atrag privirile ludice ale companionului masculin.
Trasurile plimba indragostitii bucurestiului, care se tin de mana si isi soptesc vorbe de amor in limba franceza, iar cand sunt impreuna, isi scriu adevarate romane de dragoste. Fumul inecacios al tigaretelor moftangiilor intregeste un peisaj apus, ce abunda in licori bahice, voiosie si muzica frantuzeasca.

Aceasta este imaginea unui bucuresti interbelic, intiparita adanc in mintea mea, din fotografiile si filmele a caror actiune se petrecea in acea perioada.

Acum, toate acestea au fost inlocuite de domni cu tricouri mulate si pantofi cu ciucurei, care isi plimba printesele, imbracate vulgar si arse de soarele puternic de deasupra blocurilor cenusii, prin bamboo si dorobanti. Cainii fara stapan alearga si latra dupa masinile puternice, care ruleaza cu viteza de croaziera in cautarea unui loc de parcare, imposibil de gasit pe strazile congestionate de trafic. Cabaretul a fost inlocuit de dansuri la bara, pe ritmuri cu provenienta arabeasca, stricate de o voce cu accent tiganesc, care canta despre dusmani si bani. Fluiditatea si scriitura din depesele de atunci a fost inlocuita de mesaje ca: “n vdm la bambu sati dau un poopik shi sami dai kdou care mi lai luat din italia, valorosule $$$ ”.

Cu ocazia implinirii a 550 de ani de la prima atestare a bucurestiului, primaria capitalei a decis sa marcheze evenimentul, in stilul caracteristic al romanului, cu mici, bere, si voie buna. Desi prima zi a evenimentului o consider o reusita, prin prisma numelor grele care au incantat auzul fin al unor bucuresteni cu bun gust (putini, si majoritatea batrani), consider ca ziua bucurestiului nu ar mai trebui sarbatorita, ci comemorata.

Printre vedetele care au urcat sambata pe scena din piata constitutiei s-a numarat si alexandru arsinel, care la cat s-a zbenguit si a dansat pe o melodie, cred ca nu va mai aparea in public, pana de revelion, cand ne va descreti fruntile cu aceleasi glume, din anii trecuti. Mai hatru, insa, mi se pare ca la auzul versului “fetite dulci ca-n bucuresti/ nicaieri in lume nu gasesti (…), cele mai grase si urate dudui prezente, aruncau o privire suava insotitorului de sex masculin si se puneau pe topait, ca mi-era teama ca se va fisura “casa poporului”.

Un eveniment important pentru mine, pentru ca am invatat ca adevaratii tarani au un bun-simt iesit din comun si noi, orasenii le facem un mare defavor, cand ne adresam unei specii de concetateni cu acest apelativ. De acum, nu voi mai pune sub aceeasi umbrela taranul de la sate si comune, cu cel de la oras.

Foto: http://100eyes.ro